© Grigorita Ko / stock.adobe.com
Akita American este o rasă, care a apărut la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, când soldații americani au dus Akita Japonez cu ei înapoi în SUA și și-au stabilit propriul program independent de înmulțire. În comparație cu rudele sale japoneze, Akita American este considerat a fi mult mai mare și mai puternic. Acesta și-a pastrat instinctul de vânătoare specific strămoșilor săi japonezi până în ziua de azi.
Aruncatul bățului și săriturile prin inele? Akita American este mult prea mândru pentru astfel de jocuri banale. Acest câine de rasă cu numărul standard FCI 344 vrea să vadă rostul activităților sale, motiv pentru care e nevoie de un pic de efort pentru a motiva un Akita să participe. Deși este extrem de capabil să învețe și este atletic, nivelul său ridicat de inteligență și tendința de a domina nu fac ca dresajul să fie un lucru ușor.
Să clarificăm un lucru de la început: iubitorii de câini, care nu au experiență în educarea și dresarea câinilor, ar trebui să aleagă o rasă mai simplă. Akita are nevoie de un stăpân cu experiență, căruia să îi placă această provocare. Însă, cu un dresaj potrivit și socializare din timp, Akita American poate fi un tovarăș extrem de loial, care își iubește familia mai mult decât orice altceva, o protejează, o păzește, de asemenea, fiind capabil de performanțe incredibile – și nu doar în sporturile canine.
Akita American are nevoie să fie aproape de familie și nu ar trebui ținut singur într-o cușcă. Fiind un descendent al lupului, el vrea să aibă „haita” în jurul său – dar probabil stăpânul, stăpâna și posibilii copii ai familiei sunt suficienți pentru el. Dacă e obișnuit să trăiască cu alte animale de când e mic, nu va avea probleme să conviețuiască cu pisici, hamsteri, porcușori de guineea sau cu alte animale, dar în principiu Akita este și va rămâne un animal singuratic, care iubește liniștea mai mult decât agitația și zgomotul.
Akita American are o atitudine rezervată față de persoanele străine, preferă să le observe de la distanță. Însă, nu vei vedea un comportament agresiv din partea lui. Fiind un câine de vânătoare, el este considerat a fi extrem de curajos și neînfricat, dar are și o inhibiție față de a mușca oamenii – așa că nu e potrivit pentru pază și protecție. Odată ce ai câștigat încrederea acestui câine, vei vedea că este un patruped foarte prietenos și sensibil. Prin urmare e nevoie – pe lângă consecvență – de sensibilitate, înainte de toate. Presiunea sau chiar violența duc la ignoranță și încăpățânare din partea acestui câine mândru, cauzând multe probleme în relația om-câine.
Printre trăsăturile caracteristice ale Akita-ului American, cunoscut și ca „Marele Câine Japonez” se numără capul lat, puternic, în forma unui triunghi cu urechile triunghiulare ridicate în sus și o coadă deasă, pe care o poartă pe spate sau în buclă într-o parte. În comparație cu capul, ochii săi, care de obicei sunt maro închis, sunt destul de mici, botul fiind înalt și lat.
În comparație cu ruda sa apropiată, japonezul Akita Inu, masculii de Akita American ajung la o înălțime de 71 cm și o greutate de până la 55 kg, fiind vizibil mai mari și mai grei. Și femelele sunt relativ puternice, având o înălțime de până la 65 cm și o greutate maximă de 40 kg. Aspectul impresionant este dat și de blana groasă cu un substrat amplu, care este în mod special de deasă și lungă (maxim 5 cm) la coadă, în spate și pe coamă. Akita American este foarte diversificat din punct de vedere al culorilor, putând avea orice culoare – inclusiv tigrat și „tabby”. În timp ce în Japonia se preferă Akita de culoare albă, roșcată și tabby, în America sunt îndrăgiți cei de tip Pinto și cu „mască neagră”. În principiu, ar trebui să poți distinge clar toate culorile una de cealaltă la un Akita multi-color. Astfel, câinii tigrați au de obicei pete mai mari, aranjate egal, care sunt distribuite pe mai mult de o treime din întregul corp pe un fond alb.
Până după al Doilea Război Mondial, Akita Japonez și Akita American erau considerați a fi o singură rasă, astfel încât dezvoltarea lor până în acea perioadă este aproape identică. Ambii își au originile în Japonia, unde sunt conectați de o istorie de aproape 5000 de ani, lucru dovedit de imaginile de pe oalele de lut și clopotele de bronz. Ei au fost descoperiți în regiunea japoneză Akita, unde erau folosiți deja pentru vânătoare de urși, mistreți și păsări la începutul secolului al 17-lea. În secolul al 19-lea Akita au apărut și la luptele cu câini, care însă au fost interzise în Japonia în 1908. Pentru a face câinii de luptă mai mari și mai puternici, ei au fost încrucișați cu câini din rasele Tosa și Mastiff. În 1931 această rasă japoneză de talie mare, care este una dintre cele mai vechi din lumea asiatică, a fost declarată un monument natural. Iar exportul din Japonia a fost interzis pentru mult timp.
© Eudyptula / stock.adobe.com
În orice caz, încrucișarea frecventă cu alte rase de câini a făcut ca aspectul câinilor Akita să se schimbe considerabil pe începutul până la jumătatea secolului 20, dezvoltându-se numeroase linii destul de diferite. Pentru a aduce ordine în acest „haos”, câinii au fost împărțiți în două linii diferite de sânge: linia Ichinoseki și linia Dewa. Câinii, pe care soldații americani i-au luat acasă cu ei la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, proveneau în mare parte din linia Dewa.
În anii ce au urmat, o populație considerabilă din acești câini japonezi mari au crescut în Statele Unite. Înmulțirea țintită a rasei pe teritoriul american a început odată cu înființarea Asociației Chinologice pentru Akita (Akita Kennel Club, redenumit ulterior în „Akita Club of America”). Însă, Japonia nu a recunoscut această nouă linie americană și Asociația Chinologică Americană a împiedicat importul câinilor din Japonia în 1972. Ca urmare a lipsei de schimb între cele două țări, rasa japoneză și cea americană s-au dezvoltat complet diferit. Deși din 1992 Asociația Chinologică Americană a permis din nou importurile din Japonia cu scopul înmulțirii, diferența dintre elegantul Akita Japonez și puternicul Akita American devenise atât de mare, încât nu prea se putea vorbi despre o rasă comună.
Prin urmare, în anul 2000 Fédération Cynologique Internationale (FCI) a decis să împartă rasa în Akita japonez (număr standard 255) și „Marele Câine Japonez” (Akita American, număr standard 344). Primul standard pentru Akita American, publicat în 1972 de Asociația Chinologică Americană, a servit ca o bază pentru noul standard FCI.
În Europa se pot întâlni astăzi atât crescători ai liniilor americane, cât și ai celor japoneze. Scopul principal al eforturilor de înmulțire din ziua de azi îl reprezintă prezervarea caracteristicilor tipice rasei. Dar și sănătatea și caracterul rasei se numără printre prioritățile crescătorilor. Datorită regulilor stricte de înmulțire și a dedicației multor crescători, Akita American este o rasă destul de rezistentă, care nu prezintă nici o boală tipică. Nu prea este susceptibilă la alte boli tipice câinilor. În afară de probleme la articulații (displazie de șold), cele mai comune probleme sunt bolile de piele și de blană.
Nutriția este cauza bolilor de piele și de blană. De exemplu, o proporție prea mare de proteine crude (care se găsesc, de exemplu, în așa numita hrană cu conținut energetic ridicat) poate duce la reacții alergice ale pielii. Și produsele cu cereale și soia pot cauza probleme de piele și la blană la Akita. Așa că atunci când cumperi hrană completă pentru câini, fii atent la ingredientele de pe pachet. Dacă mâncarea conține o proporție mare de cereale sau chiar soia, cel mai bine este să alegi alt produs.
În afară de posibilele alergii, Akita American are aceleași cerințe nutriționale ca restul câinilor. Fiind un descendent direct al lupului, așadar un carnivor, mâncarea sa ar trebui să se bazeze pe o sursă de proteine animale de calitate înaltă sub formă de carne (sau pește). Din cauza susceptibilității la alergii, încearcă să eviți carnea de porc. Se recomandă carnea de vită, miel, pasăre sau struț, care poate fi suplimentată cu legume și orez. Dacă îi dai mâncarea sub formă de hrană uscată sau umedă, crudă sau gătită, depinde în final nu doar de gustul câinelui, ci și de alegerea stăpânului. În timp ce unii stăpâni preferă mâncarea convențională de câini, alții aleg hrana proaspătă, gătită acasă, care necesită timp și cunoștințe pentru preparare.
Indiferent ce metodă alegi în final, cel mai important este ca patrupedul tău să aibă mereu acces la apă proaspătă. Pe de altă parte, ar trebui să îl hrănești la ore fixe (două mese pe zi pentru câinii adulți) și să îi iei mâncarea după cel târziu 20 de minute – chiar dacă a mai rămas ceva în bol. În general, Akita se descurcă cu destul de puțină mâncare, în ciuda mărimii lor. Cântărește câinele regulat pentru a găsi cantitatea potrivită.
Așa cum urmărești regulat greutatea câinelui tău, la fel ar trebui să te ocupi de îngrijirea sa. Din fericire nu trebuie să depui eforturi foarte mari în acest sens, având în vedere blana aspră, scurtă și curată a unui Akita. E suficient să îl periezi o dată sau de două ori pe săptămână – astfel, păstrezi luciul blănii și în același timp descoperi din timp posibilele iritații de piele cauzate de o dietă incorectă. Patrupedul trebuie periat zilnic în perioadele în care își schimbă blana (de două ori pe an). Îndepărtând firele moarte de păr cu peria, nu doar că faci procesul de schimbare al blănii mai ușor pentru câine, dar vei și reduce părul din casă în această fază.
Chiar dacă îngrijirea și nutriția unui Akita American sunt relativ simple, nu subestima cerințele unui câine de statura sa. Akita are nevoie de multă mișcare pentru a fi într-o formă bună, chiar dacă nu o cere mereu. Două ture scurte în jurul blocului nu sunt în nici un caz suficiente pentru acest câine. Nu e așa ușor, pentru că doar unii câini vor să participe la sporturi canine. Marele Câine Japonez este într-adevăr foarte atletic din fire, dar este și un patruped mândru și independent, căruia nu îi plac în mod special jocurile de mișcare pură. Vei reuși să îl motivezi să urmeze o școală de sporturi canine doar dacă reușești să îl înveți semnificația sportului.
© Елена Насекина / stock.adobe.com
Pe lângă încăpățânarea menționată anterior, și instinctul său de vânătoare va fi o provocare, care ar putea avea urmări nedorite la activitățile comune. Ține Akita-ul în lesă, mai ales în pădure și la marginea unei păduri. Pentru ca acest lucru să funcționeze și să nu te plimbe câinele pe tine, învață-l cu lesa de când e mic. Un dresaj prin iubire, dar și consistență, precum și socializarea intensă a cățelului sunt în general extrem de importante pentru viața ulterioară a unui Akita adult. Așadar dacă te gândești să cumperi un Akita, este esențial să ai suficientă experiență în educarea și dresarea unui câine. O persoană, care are astfel de cunoștințe și în același timp apreciază particularitățile acestui caracter mândru și independent, va găsi în Akita un partener incredibil de loial și demn, care va fi alături de stăpânul său la bine și la rău.
Ușor de dresat, prietenos cu oamenii și puternic: Câinii din rasa Labrador Retriever sunt de talie medie. Labradorul este considerat câinele de familie ideal, dar, în același timp, este un animal care are nevoie de multă stimulare fizică și mentală.
Picioarele scurte ale unui câine Beagle te pot induce în eroare – acesta te va ține mereu în mișcare și este întotdeauna plin de surprize. Câinii din rasa Beagle sunt prietenoși, activi, neînfricați și foarte inteligenți.
Acești micuți nu impresionează prin mărimea lor, ci prin cât de prietenoși, încrezători și plin de energie sunt. Nu e de mirare că tot mai mulți patrupezi din această rasă tip Spitz cuceresc inimile și casele multor iubitori de câini.
