© Guy Sagi / stock.adobe.com
Dogul German radiază eleganță prin aspectul său impunător.
Dogul German este una dintre cele mai mari rase de câini din lume. Dar în ciuda aspectului său impunător și a botului distinctiv, Dogii Germani sunt considerați a fi niște câini foarte prietenoși, calmi și afectuoși, cărora le place să își subestimeze propria greutate atunci când stau pe lângă oameni.
Un Dog German adult poate cântări cu ușurință 90 kg sau chiar mai mult. Prin urmare înălțimea de minim 80 cm la masculi și 72 cm la femele nu este surprinzătoare. Însă el nu este în nici un caz supraponderal. Din contră, aspectul său mândru transmite multă forță și eleganță. În standardul FCI al rasei este numit chiar un „Apollo al raselor de câini” datorită aspectului său armonios, a liniilor bine proporționate și a capului expresiv. Arată ca o „statuie nobilă” și a fost considerat extrem de valoros de către prinți în secolele 16 și 17.
Din punct de vedere al culorii, Dogul German poate avea trei culori independente, care nu trebuie combinate sub nici o formă la înmulțire:
Pe lângă aceste trei tipuri de culori, există și așa numiții „tigri gri” și „tigri albi”, care însă nu sunt doriți conform standardului. Tigrii gri au o culoare de bază gri cu porțiuni negre. Deși griul este o culoare valoroasă la multe alte rase de câini, de exemplu cei de vânătoare, tigrii gri nu pot primi cele mai mari note pentru Dogii Germani la expozițiile de câini. Înmulțirea Dogilor albi (tigrii albi) a fost interzisă în Germania încă de la interdicția împerecherii câinilor cu pete unul cu celălalt, fiind considerate tortură. Câinii pătați pot fi purtători al așa numitului factor merle. Dacă împerechezi două animale pătate, puii ar putea fi homozigoți cu factorul merle. Cățeii afectați sunt orbi și uneori chiar și surzi.
© DoraZett / stock.adobe.com
Dogul German este descris ca fiind „iubitor și devotat stăpânilor săi” în standardul rasei FCI. Acestor uriași docili nu le place să fie lăsați singuri și preferă să fie în apropierea oamenilor mereu. Caracterul lor rezervat și docil îi face să fie niște tovarăși plăcuți în aproape orice situație. În ciuda caracterului lor orientat pe oameni, Dogii Germani nu sunt supuși și le place să își surprindă stăpânii într-un mod iubitor, având o „minte proprie”.
Din cauza mărimii lor, Dogii Germani sunt deseori respinși de societate. „E un cățel sau un cal?” – nu e ieșit din comun ca stăpânii de Dogi Germani să audă „comentarii stupide” de la alți trecători atunci când își scot câinele la plimbare, iar unii stăpâni de câini mici uneori trec pe partea cealaltă, de frică că acest „uriaș” le-ar face ceva micuților. Dacă te afli într-o astfel de situație: nu te panica! E normal ca Dogii Germani să pară intimidanți din cauza mărimii lor, dar odată ce cunoști un Dog German, te va cuceri repede prin caracterul său prietenos, docil și inteligent. Așa că poți să fii sigur că vei vedea și multe reacții bune și entuziasmate la câinele tău.
Într-un final, faptul că mărimea Dogului German inspiră respect, poate fi văzut ca un lucru foarte pozitiv în unele situații. Dogii Germani sunt câini de pază foarte îndrăgiți. Atenții patrupezi sunt inițial reticenți față de străini, chiar dacă nu prea latră sau nu îi amenință. Dar în general nici nu e nevoie, pentru că ce intrus s-ar pune cu forța unui Dog German?
De fapt au o rezistență foarte mare la stimuli și nu sunt agresivi. Sunt considerați a fi extrem de compatibili cu oameni și cu alte animale. Datorită caracterului lor extrem de prietenos și calm, Dogul German este foarte popular ca și câine de familie în ziua de azi. Îl poți ține chiar și în familii cu copii. Îi place să se joace și să fie mângâiat de copii – singurul său impediment este greutatea.
Mărimea joacă un rol important în regimul Dogului German. Având în vedere că este o rasă foarte mare, trebuie să te asiguri că îi dai suficientă mâncare. Pe lângă mărimea sa, există și alți factori, cum ar fi sănătatea sau nivelul de activitate, care influențează cerințele nutriționale ale câinelui tău. Ca o regulă generală, trebuie să îi dai un regim echilibrat bogat în carne. Asigură-te că patrupedul are suficientă apă proaspătă la dispoziție.
Evită kilogramele în plus cu orice preț. Poți verifica asta ușor palpând coastele. Dacă încă le poți simți, Dogul German nu este supraponderal. Acest lucru previne suprasolicitarea aparatului locomotor și deformarea rezultată a scheletului, mai ales la câinii în creștere. Dacă Dogul German este supraponderal, pune-l la regim. Există hrană cu calorii reduse pentru acest scop, care este mai sățioasă, dar încă conține toate vitaminele și mineralele importante, de care are nevoie blănosul tău.
Există diverse metode de hrănire adecvate. În magazinul nostru vei găsi hrană specială pentru Dogi Germani, care este adaptată nevoilor acestora. Pe lângă hrana umedă și uscată, există și varianta organică, crudă, potrivită speciei (BARF). Însă e nevoie de cunoștințe de specialitate pentru ca patrupedul tău să primească exact cantitatea de mâncare, de care are nevoie. În caz contrar pot apărea deficiențe periculoase. Cel mai bine este să vorbești cu crescătorul sau veterinarul, dacă nu ești sigur.
Citește și cum să calculezi cantitatea de hrană necesară pentru câini!
© cynoclub / stock.adobe.com
„Deutsche Doggen Club 1888 e.V.“ (Clubul pentru Dogi Germani 1888), cu sediul în Berlin, încă stabilește standardul pentru înmulțirea Dogilor Germani, standard adoptat și publicat de FCI. Astăzi creșterea câinilor pune accent în principal pe un temperament calm și caracterul sociabil față de oameni. Dogul German își datorează docilitatea faptului că, în ciuda mărimii sale, este foarte îndrăgit ca și câine de familie. Bineînțeles că există și oameni, care cumpără Dogii Germani ca și câini de prestigiu mai ales datorită mărimii lor.
În ciuda popularității lor, crescătorii de Dogi Germani au probleme destul de des cu boli specifice rasei. Câinii sunt predispuși la displazie de șold din cauza mărimii acestora, la torsiune gastrică, cancer la oase și boli la mușchiul inimii (pe scurt DCM).
28% dintre Dogii Germani mor înainte de a împlini cinci ani. În plus, aproape niciun reprezentant al rasei nu ajunge la vârsta de zece ani. Greșelile de reproducere pot crește susceptibilitatea animalelor la boli. Înmulțirea cu accent intenționat pe creșterea excesivă a buzei de sus duce deseori la conjunctivită. Speranța medie de viață a unui Dog German este de 6 până la 7 ani.
Desigur, pot ajunge și la vârsta de 14 sau chiar 15 ani. O creștere a speranței medii de viață a Marelui Danez la 8 până la 9 ani este destul de realistă. Pentru aceasta, însă, este necesar ca principiile de bază ale geneticii să se regăsească în sfârșit în practica de reproducere.
Din fericire, cu ajutorul unui crescător prudent, care pune mai puțină importanță pe mărime și mai multă pe sănătatea și longevitatea câinilor, poate fi redus riscul de boli. Însă mișcarea și nutriția joacă un rol important.
Pentru a îl menține sănătos și în formă bună pentru cât mai mult timp posibil, tendoanele și mușchii Dogului German trebuie antrenate bine. O plimbare lungă în fiecare zi, în timpul căreia patrupedul să își descarce energia fără lesă, precum și jucăriile pentru câini fac parte din programul obligatoriu pentru acest câine activ.
Însă evită urcatul scărilor. Chiar și câinii tineri ar trebui să se abțină de la excursiile lungi, jocurile sălbatice sau alergatul în sus și în jos pe scări. Se recomandă o casă spațioasă la parter cu o grădină pentru a ține această rasă.
Crescătorul sau veterinarul îți pot răspunde cel mai bine la întrebările privind regimul potrivit pentru un Dog German. Ar trebui să fie clar că această rasă mare are nevoie de un pic mai mult din orice: mai mult spațiu, mai multă mișcare și mai multă mâncare.
Datorită faptului că sunt ușor de controlat și sunt loiali stăpânilor, Dogii Germani sunt în general niște animale foarte simple, pe care le poți ține ușor ca și câini de familie și animale de companie. Acești patrupezi sunt potriviți chiar și ca și câini de terapie. La fel ca orice câine, Dogul German are nevoie de educație constantă pentru dezvoltarea optimă a caracterului său pozitiv. Având în vedere mărimea sa, patrupedul are nevoie ca oamenii de lângă el să îi arate care îi sunt limitele și trebuie să poată avea încredere în forța lor. Dogul German are nevoie în primul rând de o relație apropiată cu stăpânii săi pentru a fi fericit. Faptul că un câine atât de iubitor va saliva peste tot din cauza rasei sale e pur și simplu o parte din viața cu un Dog German.
© everydoghasastory / stock.adobe.com
La finalul secolului al 19-lea, chinologii credeau că au găsit strămoșii Dogului German în tipuri de câini din Antichitate. De exemplu asirienii au avut acum peste 4000 de ani niște câini de luptă cu un bot scurt și blană scurtă, a căror aspect amintea de Dogul German din ziua de azi. Scheletele unor câini de vânătoare foarte mari, similari Dogului German, au fost găsite unde este acum Danemarca între 5000 î.Hr. și 1000 d.Hr. Însă relația dintre Dogul German și acești strămoși antici este foarte controversată în ziua de azi. Așa zisa relație cu Dogul Tibetan (Do Khyi), una dintre cele mai vechi rase de câini din est, a fost de asemenea exclusă prin teste de ADN.
Abia în secolul al 16-lea s-au putut afla cu siguranță originile Dogului German. Conform documentației, acești câini incredibil de mari și eleganți au fost importați din Germania către Anglia și Irlanda, câini care au rezultat din încrucișări cu Mastifful și uriașul Ogar Irlandez. Animalele aveau încă un aspect foarte diferit, dar toate aveau în comun mărimea extraordinară.
În Germania a început înmulțirea țintită a așa numiților „Dogi Englezi” în secolul al 17-lea. Acești câini mari și eleganți, care erau folosiți la vânătoarea de urși, mistreți sau alte animale fără apărare, au devenit în curând îndrăgiți la curte, fiind câini de companie impresionanți.
Astfel rasa a fost împărțită în câini de cameră, câini de companie și Dogi Englezi. Prin câini de cameră se face referire la cele mai frumoase și puternice specimene, acestea fiind onorate cu o zgardă placată cu aur și aveau voie să stea în dormitorul prințului noaptea, unde primeau un culcuș mare din blană de urs. La fel ca și câinii de companie – care erau inferiori câinilor de cameră, cel puțin din punct de vedere al aspectului și prin urmare primeau doar o zgardă placată cu argint – scopul lor principal era să protejeze curtea prințului de intruși.
Având în vedere că atât câinii de cameră, cât și cei de companie trăiau în casa familiei de la curtea prințului, se punea multă importanță pe comportamentul și docilitatea acestora la înmulțire. Pe de altă parte, animalele cu o valoare mai mare pentru înmulțire tindeau să fie scutite de vânătoare.
Dar chiar și restul Dogilor Englezi, care nu au ajuns să fie câini de cameră sau de companie și erau ținuți în grajd, erau considerați a fi atât de valoroși, încât nu erau folosiți mereu la vânătoare. Așa că inițial erau trimiși în față câini, care să caute mistreții la vânătoarea de mistreți sau „mușcători de urși” la vânătoarea de urși pentru a găsi prada fără apărare și a o fugări afară din pădure.
Dogii erau lăsați să atace mistreții sau urșii abia odată ce aceștia ieșeau din pădure. Aceștia îi mușcau și îi țineau la pământ până când vânătorul putea să îi omoare cu un cuțit. Pentru a preveni rănirea valoroșilor câini în timpul acestei manevre, li se dădea chiar și o armură făcută dintr-un material gros.
Chiar și atunci când nu a mai fost atât de mare nevoie de câini de vânătoare datorită creșterii folosirii armelor de foc și numeroase rase din acea perioadă au dispărut din această scenă, Dogul a rămas un câine de lux și un obiect al statusului – mai ales în regiunea Württemberg.
Pe la mijlocul secolului al 19-lea, rasa de câini cunoscută astăzi ca și Dog din Ulm a început să crească în popularitate. Otto von Bismarck este unul dintre cei mai cunoscuți stăpâni de Dogi Germani. Primul cancelar al Imperiului German a avut acești câini mari timp de peste 60 de ani, câștigându-și numele de „Reichshund” (câine imperial).
Întrucât Dogii trăiau acum în mare parte în casele oamenilor, înmulțirea acestora a pus tot mai mult accent pe un caracter bun, echilibru și comportament. Au apărut tipuri diferite de Dogi Germani în diverse părți ale țării, care se deosebeau ușor prin culoare sau mărime și erau numiți Dogi din Ulm, Dogi Danezi, Dogi Englezi, Dogi Mari, Saupacker sau Hatzrüde, în funcție de tip.
Când acești reprezentanți variați ai rasei au fost prezentați la o expoziție de câini în 1876, juriul a sugerat crescătorilor să se pună de acord asupra numelui uniform de „Dog German”. Numele a fost destul de controversat, pentru că și alte țări au declarat că ar fi locul de proveniență al Dogului. Rasa este numită „Great Dane” (Marele Danez) în engleză în ziua de azi. În orice caz, crescătorii germani au reușit să înființeze primul club al rasei, „Clubul pentru Dogi Germani” în 1888.
Ușor de dresat, prietenos cu oamenii și puternic: Câinii din rasa Labrador Retriever sunt de talie medie. Labradorul este considerat câinele de familie ideal, dar, în același timp, este un animal care are nevoie de multă stimulare fizică și mentală.
Picioarele scurte ale unui câine Beagle te pot induce în eroare – acesta te va ține mereu în mișcare și este întotdeauna plin de surprize. Câinii din rasa Beagle sunt prietenoși, activi, neînfricați și foarte inteligenți.
Acești micuți nu impresionează prin mărimea lor, ci prin cât de prietenoși, încrezători și plin de energie sunt. Nu e de mirare că tot mai mulți patrupezi din această rasă tip Spitz cuceresc inimile și casele multor iubitori de câini.
