© Mikkel Bigandt / stock.adobe.com
Labradoodle, unul din pionierii „designer dogs”. În timp ce în Australia se fac eforturi serioase pentru a introduce această încrucișare între Pudel și Labrador Retriever ca o rasă cu drepturi proprii, majoritatea specimenelor întâlnite în Europa nu sunt înmulțite conform unui standard.
Întrucât câinii Labradoodle din Europa nu au un standard uniform, aceștia sunt de obicei un pachet surpriză în ceea ce privește aspectul și caracterul. Ei sunt câini de talie medie către mare, având în vedere că sunt rezultatul încrucișării Pudelului standard cu Labradorul. Încrucișarea Pudelilor mici poate rezulta în generațiile următoare în specimene mai mici, care însă sunt mai inconsistente decât prima generație. Există o mare variație de culori: de la alb-crem la negru, (aproape) totul este posibil. Același lucru este valabil pentru structura blănii: Labradoodle pot avea părul lung sau scurt, moale sau sârmos, creț sau întins. Aspectul ideal al unui Labradoodle îți amintește de un ursuleț de pluș.
Istoricul Labradoodle-ului este și începutul altor rase hibride, cum ar fi Golden Doodle sau Maltipoo. Originea acestor rase hibride de câini, care nu au fost recunoscute de organizațiile mari, este ideea combinării trăsăturilor de Pudel cu caracteristicile altor rase. Labradoodle a fost începutul acestei idei în 1988: Wally Conron și-a dorit un câine însoțitor pentru „Royal Guide Dog Association of Australia”, care să nu lase păr. O încrucișare între Labrador, care era cunoscut ca fiind câine însoțitor, și Pudel, care nu lasă păr, putea să le ofere o fericire pe patru lăbuțe persoanelor oarbe care suferă de alergii la păr de animale.
Conron a făcut recent câteva comentarii critice privind consecințele ideii originare, accentuând faptul că a creat multe probleme. Una dintre ele este că mulți oameni profită de ocazie pentru a face bani cu rase de design fără a avea cunoștințele necesare. Rezultatul, mulți câini bolnavi și instabili. Însă, în prezent se fac eforturi pentru a aduce rasa Labradoodle într-o direcție profesionistă: Continental Kennel Club din SUA a recunoscut Labradoodle-ul Australian ca o rasă separată. Europa încă mai are un drum lung de parcurs, așa că nu vei putea să cumperi un Labradoodle cu acte în regulă aici. Găsești sfaturi pentru crescătorii de Labradoodle la finalul articolului.
Creșterea câinilor înseamnă să selectezi anumiți câini pentru a atinge scopul înmulțirii. Încercările australienilor de a crea o proprie rasă cu Labradoodle-ul diferă foarte mult față de „crescătorii” izolați de Labradoodle care îi găsești prin Europa. Care este diferența? Dacă încrucișezi două rase, pot fi prezise caracteristicile generației F1 doar într-o anumită măsură. Începând cu următoarea generație genele se îmbină din nou împreună – asta cer regulile lui Mendel. De aceea găsești în general doar crescători care încrucișează Labradori cu Pudeli, dar nu cu puii lor (generația F1). E nevoie de multe cunoștințe pentru a atinge un anumit scop. Crescătorii australieni au acceptat această provocare și au creat Labradoodle-ul Australian. În prezent este încă permisă încrucișarea altor Retrieveri, precum și Cocker Spanieli în această nouă rasă pentru a obține caracteristicile dorite și o stare bună de sănătate. Așa că Labradoodle Australian are șansa de a deveni o rasă independentă în interval de câțiva ani. Aceste eforturi de înmulțire controlată nu se compară cu abordarea presupușilor crescători din Europa. Însă există crescători izolați care folosesc standardul pentru Labradoodle Australian ca o bază a încercărilor lor.
© Matthew Veldhuis / stock.adobe.com
Labbradoodle nu doar că arată prietenoși, de obicei chiar sunt. Însă acest comportament poate fi prezis doar într-o anumită măsură, pentru că sunt implicate două rase diferite: Labradoodle sunt deseori afectuoși, sociabili și pot fi crescuți drept câini de familie – cu condiția să primească suficientă mișcare. În final, atât Pudelii, cât și Labrador Retrieverii sunt rase de vânătoare. Însă nu vei obține un Labradoodle cu un caracter stabil, decât dacă te apelezi la crescători de încredere. Mulți oameni care sunt interesați doar să facă profit și care economisesc costurile și eforturile animalelor obținute prin înmulțire testată, precum și cu ajutorul cunoștințelor despre câini și despre înmulțirea unui Labradoodle, vând căței cu probleme de comportament. Aceste deficite pot proveni parțial de la părinți – care nu au trebuit să treacă prin testul de caracter – și parțial de la o dezvoltare insuficientă. Acești câini pot avea trăsături de caracter anxioase sau agresive.
Pudelul are de obicei un instinct mai mare de vânătoare decât Labradorul – așa că dacă gena de Pudel este mai dominantă decât cea de Labrador, ar trebui să pui mai mult accent pe aportare încă de la început. Fii consecvent în ceea ce privește educația, pentru că ceea ce îi permiți unui cățeluș drăguț, va face și un patruped adult. La fel ca pentru orice câine, acest lucru este valabil în special pentru câinii utilitari, cum ar fi Pudelul și Labradorul: doar un patruped echilibrat își poate arăta latura bună. Du Labradoodle-ul să se joace cu alți căței și apoi la școala de dresaj pentru a învăța trucuri împreună și poate chiar pentru a face noi prieteni.
© SAJ / stock.adobe.com
Este un hibrid automat mai sănătos decât un câine de rasă? Aceasta este o concepție falsă. Și una periculoasă, mai ales în cazul presupușilor părinți de rasă fără certificat de Pedigree și carnet de sănătate. Pentru că atât Pudelii, cât și Labrador Retrieverii pot avea probleme genetice. Așa că înainte de înmulțire, părinții ar trebui testați pentru displazie de șold și de cot, precum și pentru atrofie progresivă a retinei. Examinarea articulațiilor se face prin radiografii, bolile de ochi trebuie testate genetic. Vorbește cu crescătorul respectiv despre asta și obține rezultatele în scris.
Structura diferită a blănii de Pudel și Labrador poate duce la probleme de piele, de la mâncărimi la căderea părului. Deși un Labrador își schimbă blana regulat, acest lucru nu se întâmplă și la un Pudel. O altă „problemă de compatibilitate” o reprezintă forma diferită a botului: botul Labradorului este mult mai lat decât cel al Pudelului. Acest lucru poate duce la poziții greșite ale dinților sau la probleme ale maxilarului.
Având în vedere că Labradorii au tendința să fie pofticioși și supraponderali, ar trebui să fii atent la porția zilnică a patrupedului tău încă de când e mic. Asigură-te că motivezi Labradoodle-ul nu doar cu gustări, ci și cu mângâieri sau jocuri mici. Oferă-i mâncare de calitate cu multă carne și fără cereale. Urmărește instrucțiunile producătorului. Se recomandă să cântărești mâncarea până când îți dai seama de cantitățile potrivite. Însă specificațiile producătorului sunt doar orientative: patrupezii care fac mai multă mișcare sau pierd în greutate în ciuda cantității recomandate de hrană, au nevoie de mai multă. Include micile gustări în porția totală zilnică. Dacă vrei să îi dai câinelui o gustare de ros, folosește gustări uscate, cum ar fi urechile de vită cu conținut scăzut de grăsimi sau oasele de ros făcute din piele de vită. Zahărul nu are ce să caute în hrană sau în gustări. Labradoodle-ul ar trebui să aibă mereu la dispoziție apă proaspătă.
Deși blana acestor câini hibrizi poate fi foarte diferită, majoritatea au un lucru în comun: au nevoie de multă îngrijire. Blana este deseori bogată și trebuie periată bine o dată la două zile pentru a nu se încâlci. Labradorul lasă mult păr spre deosebire de Pudel, la care nu îi cade părul. Nu poți prezice care din aceste variante se va aplica la Labradoodle. Mulți stăpâni de Labradoodle merg regulat la salonul pentru căței pentru a tunde patrupedul lor. Însă acesta nu este un avantaj pentru orice tip de blană.
De obicei murdăria din blană se usucă și apoi o poți pur și simplu peria până iese. Dacă trebuie să faci baie Labradoodle-ului tău, folosește un șampon delicat. Dacă animalul are mult păr în urechi, ar trebui să i le cureți regulat cu un dispozitiv special de curățare a urechilor. Pentru că aici se pot forma inflamații dureroase destul de repede și poți ajunge cu el la veterinar. Obișnuiește-te să te uiți în urechi după fiecare periere.
Atât Labrador Retrieverii, cât și Pudelii sunt câini de vânătoare. Ambii sunt obișnuiți cu apa, așa că Labradoodlelilor le place de obicei să înoate. Sunt niște tovarăși minunați pentru plimbări lungi și, odată ce sunt adulți și după ce au fost dresați, te pot însoți la plimbări cu bicicleta sau în călătorii. Înainte să încerci un sport canin cu multe sărituri, cum ar fi Agility, ar trebui să ceri un sfat veterinarului tău. Însă, unii Labradoodle sunt prea leneși oricum și nu le place acest sport foarte mult. Aportarea sau învățarea unor trucuri mici va aduce mereu un pic de varietate în viața de zi cu zi a câinelui. Mantrailing sau alte exerciții pentru nasul patrupedului pot fi și ele o opțiune. Și nu în ultimul rând, Labradoodle sunt foarte buni în rolul de câini însoțitori pentru persoanele oarbe. Cel mai bine este să fie înmulțiți de un crescător cu experiență, pentru că ar trebui să aibă trăsăturile potrivite de caracter.
Labradoodle pot fi fericiți atât în oraș, cât și la țară, cu condiția să facă suficientă mișcare și să aibă ocupație. O grădină delimitată în care patrupedul să îți consume energia, ar fi ideală. Dacă animalul provine de la un crescător serios, are un caracter echilibrat și se înțelege bine cu alți câini. Poate fi un tovarăș perfect pentru copii, dacă aceștia au fost învățați cum să se poarte cu câinii. Însă nu ar trebui să lași niciodată copiii mici singuri cu un câine. Dacă un Labradoodle a cunoscut deja pisici de când e mic, se va înțelege bine cu ele – cu condiția ca felina să fie și ea cuminte. Dar animalele mici, cum ar fi porcușorii de guineea sau hamsterii i-ar putea trezi instinctul de vânător. Fie că e vorba de o familie sau de un bătrân singur, de un începător sau de un stăpân de câini cu experiență: un Labradoodle este potrivit pentru mulți iubitori de câini, cărora le place să petreacă mult timp cu patrupedul lor în aer liber.
Le oferă și persoanelor cu alergii o șansă să își împartă viața cu un patruped? Din păcate, nu există nici o garanție că e așa. Labradoodle pot lăsa păr, așa că din acest punct de vedere, Pudelul ar fi o alegere mai bună. Acesta nu lasă deloc păr. Însă alergenii nu se întâlnesc în păr, ci în saliva animalelor. Așa că dacă ești alergic la părul de animale, consultă un medic înainte de a alege un anumit câine.
Dacă îți dorești un Labradoodle, întreabă-te întâi dacă nu ar fi mai bun un Labrador Retriever sau un Pudel. Pentru că aceste rase sunt înmulțite într-un mod controlat, ceea ce înseamnă că: ai mai multe șanse să găsești crescători de încredere, care îți pot da și certificate de Pedigree pentru noul tău prieten. Acestea sunt mai mult decât o bucată de hârtie: ele dovedesc testele de aptitudine ale părinților, o linie sigură de descendență, precum și un control minim – la urma urmei, crescătorul aparține unui club.
Nu e chiar așa cu Labradoodle. Deseori părinții nu au trecut un test de aptitudini și nu sunt potriviți pentru împerechere. Așa că nu uita: se poate presupune că Pudelii și Labradorii cei mai potriviți pentru împerechere vor fi folosiți pentru înmulțirea ulterioară a raselor respective. Dacă vrei neapărat un Labradoodle, asigură-te că ai toate verificările de sănătate ale părinților în scris și că părinții au certificat de Pedigree. Ar fi absurd să plătești așa de mulți bani – și măcar din acest punct de vedere, vânzătorii de Labradoodle preferă să apeleze la crescători serioși – pentru un patruped din surse necunoscute.
Un Labradoodle Australian îți oferă mai multă siguranță. Punctele de contact recomandate din Europa sunt „Australian Labradoodle Association Europe” (ALAEU) sau fundația „Australian Labradoodle Founders Alliance” (ALFA). Având în vedere cele de mai sus, e interesant, dar și critic să îți pui întrebări privind crearea unei noi rase, numite „Cobberdog”. Această rasă este foarte asemănătoare cu Labradoodle-ul Australian, dar are printre descendenți se află și rasa Wheaten Terrier cu blana moale. Sfat: dacă ești în căutarea unui patruped adult, aruncă o privire prin adăposturile de câini – există foarte mulți câini care așteaptă să fie duși acasă!
Îți dorim cât mai multă bucurie alături de prietenul tău cu blană!
Ușor de dresat, prietenos cu oamenii și puternic: Câinii din rasa Labrador Retriever sunt de talie medie. Labradorul este considerat câinele de familie ideal, dar, în același timp, este un animal care are nevoie de multă stimulare fizică și mentală.
Picioarele scurte ale unui câine Beagle te pot induce în eroare – acesta te va ține mereu în mișcare și este întotdeauna plin de surprize. Câinii din rasa Beagle sunt prietenoși, activi, neînfricați și foarte inteligenți.
Acești micuți nu impresionează prin mărimea lor, ci prin cât de prietenoși, încrezători și plin de energie sunt. Nu e de mirare că tot mai mulți patrupezi din această rasă tip Spitz cuceresc inimile și casele multor iubitori de câini.
