© mfotohaus / stock.adobe.com
Chiar dacă ogarul italian este mai mic decât alți ogari, el compensează prin temperamentul său.
Ogarul italian – numit anterior și Italian Greyhound – este cea mai mică dintre rasele de ogari. Conform standardului rasei, ogarul italian este considerat un prototip al delicateții și eleganței. Fanii ogarului apreciază mai ales natura sa prietenoasă și curioasă.
Conform standardului oficial FCI al rasei, ogarul italian aparține grupei 10 FCI – și, prin urmare, câinilor de vânătoare. Câinii zvelți și eleganți se caracterizează în primul rând prin silueta lor mică și subțire.
Având o înălțime medie la greabăn de 32 până la 38 de centimetri și o greutate maximă de aproximativ cinci kilograme, ogarul italian este cea mai mică rasă de câini de vânătoare.
Conform standardului FCI, structura corpului trebuie să reprezinte o „versiune exactă în miniatură a unui ogar mare”. Prin urmare, ogarul italian are o constituție zveltă și un trunchi pătrat.
Capul său este alungit și îngust, craniul este plat. Obrajii ar trebui să fie uscați, adică să aibă cât mai puțină grăsime posibil. Urechile sunt ridicate și îndoite spre spate („urechi roz”). În cazul în care ogarul este în alertă, acesta își ține urechile drepte la bază. Acest lucru se numește „urechi de fluture” sau „urechi de elice”.
Coada ogarului italian este așezată jos și se îngustează spre vârf. Jumătatea din spate este curbată. Eleganții câini au ochi mari, rotunzi și expresivi, cu irisul de culoare închisă.
© DoraZett / stock.adobe.com
Blana acestor câini este scurtă pe tot corpul, dar mătăsoasă și fină. De asemenea, ogarii italieni ar trebui să fie întotdeauna într-o singură culoare. Sunt tolerate marcajele albe de pe piept și de pe labe.
Culorile tipice ale blănii sunt:
În plus, există o „blană specială”: „American Italian Greyhound” este recunoscut ca o rasă separată de către American Kennel Club. În acest caz sunt permise toate culorile, cu excepția negrului, cafeniului și a modelului tigrat.
Ogarul italian este cunoscut sub mai multe nume. În limba engleză, de exemplu, rasa se numește „Italian Sighthound”. Până în 2016, însă, denumirea oficială în limba engleză a fost „Italian Greyhound”. Această denumire este încă utilizată pe scară largă în prezent.
În Italia, țara sa natală, este folosit de obicei termenul „Piccolo Levriero Italiano”.
Dacă îți place Ogarul Italian, atunci aceste rase de câini s-ar putea să te intereseze:
Standardul FCI descrie ogarul italian ca fiind o „întruchipare a grației și demnității”. Din punct de vedere vizual, acest lucru este cu siguranță adevărat. Dar, în ceea ce privește caracterul, curiozitatea acestui pachet de energie are mult mai multe de oferit.
Ogarul italian pare delicat, aproape fragil. Dar prima impresie este înșelătoare. Pentru că acești patrupezi sunt încrezători în sine și foarte perseverenți.
Prietenosul ogar italian se atașează strâns de stăpânii săi și este considerat a fi destul de curajos. Acest lucru poate duce la o anumită încredere excesivă în sine atunci când se joacă cu alți câini din cauza dimensiunii câinelui.
Dacă fericitul blănos are chef de mângâieri, el poate deveni un câine de poală, dar numai atât timp cât dorește. În același timp, acest câine este adesea atât de exuberant încât vrea să își lingă stăpânul și să îi țină companie peste tot – fie pe canapea, fie în pat.
Cu toate acestea, ogarii italieni nu sunt în niciun caz pentru „couch potatoes”, ci pentru persoanele care vor să experimenteze multe. Din acest motiv, ei necesită o atenție constantă. Dacă nu o primesc, o cer.
Unii fani ai rasei își descriu cu drag patrupezii drept „mici dăunători”. Ogarul italian are pretenții mari de la stăpânii săi.
Fiind inteligent, ogarul italian învață repede, dar nu este foarte dornic să se supună la dresaj. Obediența absolută nu este o prioritate pentru ogari. De aceea consecvența este deosebit de importantă în cazul acestei rase. Acest lucru este accentuat de caracterul determinat al micului patruped.
Ogarul italian reprezintă o moștenire de secole întregi de vânătoare. Dacă vede un iepure în depărtare, acest lucru îi poate declanșa instinctul de vânătoare. Dacă vrei să-i permiți câinelui să alerge liber, îți recomandăm să începi dresajul anti-vânătoare încă de când e mic.
Având în vedere că această rasă formează o legătură strânsă cu stăpânul său și preferă să fie cu el peste tot, este deosebit de important un dresaj din timp pentru a îl putea lăsa singur acasă.
Ogarul tău latră mult? Majoritatea reprezentanților rasei simt nevoia să comunice mai puțin și latră destul de rar. Cu toate acestea, există, desigur, și specimene excepție. În acest caz ar trebui să te interesezi ce poți face pentru a învăța patrupedul să nu mai latre necontrolat.
© Pavel Kašák / stock.adobe.com
Cu toate că ogarul italian este mic, el are foarte multe cerințe de la stăpânul său.
Ogarul italian este un câine exigent. Prin urmare, se potrivește în primul rând iubitorilor de câini cu experiență, care pot face față naturii uneori detașate a micului vârtej.
O proprietate împrejmuită unde se poate juca în grădină este ideală pentru acest câine. Dacă e dresat cum trebuie, ogarul italian poate fi lăsat singur câteva ore. Dar când vine vorba de o vacanță, încearcă să o planifici mai degrabă împreună cu patrupedul.
Ogarul italian se înțelege bine cu copiii mici. Dar acest lucru poate duce rapid la rănirea neintenționată a câinelui delicat sau la căzături. Prin urmare cel mai bine ar fi dacă copiii ar fi un pic mai mari când cunosc câinele.
Dacă mai ai și alți câini acasă, mai devreme sau mai târziu ogarul italian va prelua controlul. Respectul pentru locul de dormit, hrana sau jucăriile celuilalt patruped este prezent doar într-o mică măsură. Cu toate acestea, rasa este foarte sociabilă și se bucură de contactul cu alți câini. Un ogar italian se potrivește cel mai bine cu un alt ogar.
Din fericire, îngrijirea blănii unui ogar italian nu este o provocare: blana scurtă nu are strat inferior de blană și nu are tendința de a se încâlci.
O mănușă de îngrijire a blănii sau o perie moale ajută la eliminarea firelor moarte de păr. Plus că aceste mici ședințe de îngrijire întăresc legătura dintre tine și patruped. Verificarea lăbuțelor și a urechilor face și ea parte din această rutină.
Având în vedere că ogarul italian adoră mișcarea, ar trebui să încerci să îi oferi ocazia să facă cât mai multă. În orice caz, este obligatorie cel puțin o plimbare lungă și variată pe zi.
Cel mai bine este dacă îl lași să alerge liber în fiecare zi într-un loc, unde se află în siguranță. Dacă nu revine la tine atunci când îl chemi, acest lucru ar trebui să se întâmple doar în zone împrejmuite.
Și ce altceva? Află ce vă place ție și ogarului tău italian. Există o varietate de sporturi canine interesante. Cursele de alergare, Agility pentru câini de talie mică, exercițiile de adulmecare, precum Mantrailing, aport, Dog Dancing și învățarea diferitelor trucuri pentru câini sunt doar câteva din variantele posibile.
Atenție: pe lângă toate aceste activități e important ca rasa să învețe să se relaxeze. Astfel eviți suprasolicitarea câinelui.
Apropo: dacă îți plac ogarii, ar trebui să mergi cel puțin o dată la o cursă de ogari. Contactează un club din regiunea ta pentru mai multe informații. Bineînțeles că acestea nu au nimic în comun cu cursele brutale de ogari cunoscute în Spania, printre altele.
© mfotohaus / stock.adobe.com
Aspectul său mic este înșelător: ogarul italian este considerat robust și îi place să stea afară. Cu toate acestea, micul patruped răcește rapid. Așa că ar trebui să ai o hăinuță de câini pregătită pentru el în sezonul rece. Mulți ogari apreciază și o pelerină de ploaie atunci când e urât afară.
Din nefericire micii blănoși plini de energie se supraestimează uneori și se pot răni sau cădea atunci când se joacă cu câini mai mari. Ogarii italieni pot rămâne agili până la o vârstă înaintată dacă sunt bine îngrijiți și hrăniți cu o dietă adecvată.
Crescătorii serioși își iau de obicei măsuri de precauție: multe boli genetice pot fi excluse prin teste ADN. Printre acestea se numără bolile oculare, cum ar fi atrofia retinală progresivă sau luxația cristalinului. O examinare a rotulei este, de asemenea, o chestiune de rutină pentru crescătorii responsabili.
Dacă este sănătos, un ogar italian poate ajunge la o vârstă medie de aproximativ 14 ani.
Micul ogar italian este una dintre cele mai vechi rase de ogar. Câinii au ajuns în Italia prin Grecia în jurul anului 500 î.Hr..
Ulterior patrupedul italian a avut tot mai mulți adepți la curțile nobiliare europene. Cel mai faimos prieten al micilor ogari a fost un mare om din istorie: Frederic cel Mare, rege al Prusiei (1712 – 1786). Sculptura de bronz a regelui, realizată de Johann Gottfried Schadow, pe care acesta poate fi văzut împreună cu cei doi ogari italieni ai săi, Alcmène și Hasenfuß, este destul de faimoasă.
Ecaterina cea Mare (1729 – 1786) și regina Victoria (1819 – 1901) au avut și ele câini de acest tip. Ogarul italian poate fi întâlnit și în numeroase picturi renascentiste.
Știai că: termenul de „greyhound” a fost folosit pentru toate tipurile de ogari pentru o perioadă lungă de timp.
Te-ai hotărât că vrei un ogar italian? Iată câteva sfaturi despre cumpărarea unui astfel de câine.
Prețul de achiziție pentru un ogar italian este de aproximativ 1.500 de euro. Dacă îți dorești un astfel de câine, ar trebui să apelezi doar la un crescător de renume pentru această rasă.
Dar există și alte modalități de a găsi un ogar italian – și de a face un bine în același timp: poți oferi un nou cămin unui ogar de la adăpostul de animale sau să cauți câinele dorit pe paginile de internet ale organizațiilor pentru protecția animalelor.
Te-ai îndrăgostit aspectul elegant al ogarilor? Atunci s-ar putea să-ți placă și multe alte rase de ogari.
Whippet, o rasă impunătoare de ogari și Silken Windhound, care nu sunt recunoscuți de FCI, sunt de asemenea foarte atașați de stăpânii lor. Toți acești ogari sunt considerați orientați spre oameni, dar sunt mai puțin „agresivi” și mult mai mari decât ogarul italian.
O altă sugestie pentru cunoscători este câinele de fermă danezo-suedez (Dansky), recunoscut oficial de FCI în 2019. Are nevoie de mai puțină mișcare decât un ogar, dar la fel de multă atenție.
© Elena / stock.adobe.com
Oricât de drăguți ar părea acești câini: ogarul italian nu este potrivit pentru toți iubitorii de câini. Patrupedul este un șarmant obraznic care va pune la încercare răbdarea stăpânilor săi prin curiozitatea și temperamentul său.
Însă pentru majoritatea iubitorilor de câini: odată ce au avut un ogar, nu se mai poate altceva! Pentru că micul blănos știe cum să-și înfășoare fanii în jurul labei.
Recomandările de hrană și produse din partea echipei editoriale:
Forumul zooplus a fost primul contact cu scrisul ca freelancer: aici, iubitorii de pisici s-au reunit încă din 2011 pentru a dezvolta propria revistă tipărită numită „Pfotenhieb”. Pe lângă studiile germane, mi s-a permis să scriu câteva articole pentru „Pfotenhieb”. În prezent, un bucuros părinte de cățel, mă dedic în principal subiectelor legate de animale și sănătate.
Ușor de dresat, prietenos cu oamenii și puternic: Câinii din rasa Labrador Retriever sunt de talie medie. Labradorul este considerat câinele de familie ideal, dar, în același timp, este un animal care are nevoie de multă stimulare fizică și mentală.
Picioarele scurte ale unui câine Beagle te pot induce în eroare – acesta te va ține mereu în mișcare și este întotdeauna plin de surprize. Câinii din rasa Beagle sunt prietenoși, activi, neînfricați și foarte inteligenți.
Acești micuți nu impresionează prin mărimea lor, ci prin cât de prietenoși, încrezători și plin de energie sunt. Nu e de mirare că tot mai mulți patrupezi din această rasă tip Spitz cuceresc inimile și casele multor iubitori de câini.
