Tipic sindromului Cushing: câinilor afectați le este foarte sete.
Sindromul Cushing la câini (boala Cushing) este una dintre cele mai cunoscute boli hormonale din practica veterinară. Află aici despre ce este vorba și care este speranța de viață a patrupezilor care suferă de această boală.
Cât de periculos este sindromul Cushing la câini?
Spre deosebire de hipoadrenocorticism (boala Addison), care duce la o deficiență periculoasă de cortizol, sindromul Cushing este, de obicei, mai blând. Cu toate acestea, boala poate provoca simptome și complicații severe la câine.
Predispoziția rasei: la ce rase de câini apare boala Cushing cel mai des?
Următoarele rase de câini sunt deosebit de predispuse la sindromul Cushing:
Simptome: care sunt semnele sindromului Cushing la câini?
Deoarece cortizolul acționează în multe moduri în organism, apariția sindromului Cushing la câini este, de asemenea, variată. Câinele poate prezenta următoarele simptome:
- El bea mai multă apă și urinează mai mult (poliurie și polidipsie).
- Are un apetit crescut și îi este foarte foame.
- Gâfâie mai des.
- Pielea sa pare mai subțire și mai închisă la culoare.
- Îi cade blana (mai ales pe spate sau pe coadă).
- Pare slăbit (slăbiciune musculară).
- Îi crește circumferința abdominală (burta).
Nivelul crescut de cortizol slăbește și sistemul imunitar al câinelui. Acest lucru îl face nu numai mai sensibil la infecții (de exemplu, bacteriene sau virale), ci și la boli inflamatorii, cum ar fi pancreatita.
În plus, riscul de a dezvolta diabet zaharat crește în cursul bolii.
Diagnostic: cum se detectează boala Cushing la câini?
Sindromul Cushing la câini este o boală bine cunoscută pe care medicul veterinar o va asocia de obicei rapid cu semnele de boală apărute. Următoarele teste vor ajuta medicul veterinar să confirme diagnosticul:
Analize de sânge
Ce valori ale sângelui sunt modificate la sindromul Cushing? Semnele de hiperadrenocorticism la câini sunt valorile hepatice ridicate (de exemplu, fosfataza alcalină). Concentrația de colesterol este, de asemenea, ridicată în general.
Ecografie
Tehnicile imagistice, cum ar fi ecografia, permit medicului veterinar să evalueze structura glandelor suprarenale. Nu numai că poate diagnostica direct tumorile, dar poate detecta, de asemenea, mărirea uneia sau a ambelor glande suprarenale ca indiciu al hiperadrenocorticismului hipofizar.
În același timp, medicul poate verifica și organele din jur, cum ar fi ficatul.
Teste hormonale
Diverse teste hormonale sunt, de asemenea, necesare pentru a confirma diagnosticul de sindrom Cushing la câini. Acestea includ:
1. Raportul cortizol/creatinină urinară (UCC)
Urina câinelui are multe de spus despre concentrația de cortizol. De exemplu, un nivel ridicat al hormonului în trei probe consecutive de urină de dimineață sugerează că animalul suferă de sindromul Cushing.
2. Low-Dose-Dexamethason-Suppressions-Test (LDDS-Test)
În cadrul acestui test, medicul veterinar verifică concentrația bazală de cortizol prin prelevarea unei probe de sânge. Apoi îi administrează câinelui un medicament asemănător cortizolului (dexametazonă).
La câinii sănătoși, această administrare ar duce acum la un răspuns negativ și, prin urmare, la o eliberare redusă de ACTH și cortizol. Cu toate acestea, dacă concentrația de cortizol rămâne ridicată pe termen lung, câinele suferă probabil de sindromul Cushing.
3. Test de stimulare cu ACTH
Testul de stimulare ACTH nu mai este standard în zilele noastre. După o prelevare inițială de sânge, medicul veterinar îi injectează animalului tău de companie ACTH. După aproximativ o oră de la injecție, acesta va lua din nou sânge de la câine. Dacă este prezentă boala Cushing, concentrația de cortizol după stimulare depășește concentrația bazală măsurată inițial.
Tratament: cum se tratează sindromul Cushing la câini?
Tratamentul sindromului Cushing la câini depinde de cauza care stă la baza acestuia.
În cazul în care câinele are o tumoare suprarenală, medicul veterinar o poate îndepărta chirurgical. Cu toate acestea, tumora nu trebuie să se fi extins la alte organe. După îndepărtarea unei glande suprarenale, cealaltă glandă suprarenală poate prelua controlul.
În cazul în care intervenția chirurgicală nu este posibilă sau dacă patrupedul suferă de o tumoare a glandei pituitare, chimioterapia poate fi de ajutor. Medicamentul (Vetoryl, substanța activă: trilostane) slăbește producția de cortizol în glandele suprarenale.
În general, va trebui să duci în mod regulat câinele bolnav la medicul veterinar pentru a ajusta individual doza de medicamente și pentru a măsura nivelul de cortizol din sânge.
Costuri: cât de scumpe sunt diagnosticele și terapia?
Din cauza diagnosticului complex și a medicației pe toată durata vieții, sindromul Cushing este una dintre cele mai costisitoare boli canine. Chiar și o simplă analiză de sânge este destul de scumpă – fără alte examinări preliminare sau de monitorizare.
Mărimea animalului tău de companie este, de asemenea, importantă atunci când vine vorba de costuri. Pentru că, cu cât este mai mare câinele, cu atât mai mare este doza necesară de medicament scump. Prin urmare, oricine decide să aibă un câine ar trebui să țină cont întotdeauna de posibilele costuri veterinare.
Cauze: boala Cushing sau sindromul Cushing?
Dacă glandele suprarenale ale câinelui produc prea mult hormon de stres (cortizol), se ajunge la un exces de cortizol. Medicii veterinari numesc această afecțiune sindromul Cushing (sau hiperadrenocorticism).
Boala Cushing, pe de altă parte, este o anumită formă specială a sindromului Cushing. În acest caz, o eliberare crescută de ACTH (adrenocorticotropină, hormon adrenocorticotropic) în hipofiza anterioară a creierului determină o producție crescută de cortizol în glandele suprarenale. Prin urmare, medicii veterinari se referă la această boală hormonală și sub denumirea de sindromul Cushing central.
Care sunt cauzele posibile?
Cel mai adesea, tumorile (de cele mai multe ori benigne) din glanda pituitară (care produce ACTH) sunt responsabile pentru sindromul Cushing la câini. Medicii veterinari denumesc această boală hiperadrenocorticism hipofizar.
În cazuri rare, cauza poate fi reprezentată de tumori la nivelul cortexului suprarenal (care produce cortizol) – numit hiperadrenocorticism adrenergic de către medici.
Alternativ, tratamentul actual cu steroizi (de exemplu, preparate de cortizon, cum ar fi prednisolon sau dexametazonă) poate duce, de asemenea, la sindromul Cushing. Această formă este numită iatrogenă.
Câinii mai în vârstă, în special cei de rase mai mici, pot, de asemenea, să dezvolte spontan sindromul Cushing.
Ciclul natural care controlează hormonii
Glanda pituitară din creierul câinelui controlează ciclurile hormonale esențiale – inclusiv producția de cortizol.
Atunci când lobul anterior al glandei pituitare eliberează ACTH, aceasta stimulează cortexul suprarenal să producă cortizolul, hormonul stresului. Dacă organul eliberează prea mult cortizol, are loc un răspuns negativ automat și creierul eliberează din nou mai puțin ACTH. Așa reușește un câine sănătos să își regleze nivelul de cortizol din sânge.
Prognostic: poate fi vindecat sindromul Cushing la câini?
Sindromul Cushing la câini are, de obicei, un prognostic bun. Cu toate acestea, acest lucru necesită o detectare și un tratament din timp.
Deși majoritatea cauzelor sunt vindecabile, câinele va fi dependent de controale hormonale regulate și de medicație pentru tot restul vieții sale.
Speranța de viață: cât poate trăi un câine cu sindromul Cushing?
Dacă urmezi sfaturile terapeutice ale medicului veterinar, câinele poate duce, de obicei, o viață normală în ciuda sindromului Cushing.
Dacă, pe de altă parte, neglijezi controalele veterinare sau nu îți tratezi patrupedul, acest lucru poate scurta semnificativ speranța de viață, în funcție de cauză.
Ce se întâmplă dacă nu tratezi boala Cushing la câini?
Fără tratament, boala endocrină este, de obicei, fatală.
Prevenire: poate fi prevenită boala Cushing la câini?
Cancerele apar adesea în mod spontan și, prin urmare, nu pot fi întotdeauna prevenite. Același lucru este valabil și pentru boala Cushing. Cu toate acestea, poți încerca să reduci factorii de risc, cum ar fi obezitatea, printr-o dietă corectă și o activitate fizică suficientă.
