© Mahmoud / stock.adobe.com
Strămoșii pisicilor noastre domestice provin din Orientul Mijlociu.
Originea pisicilor domestice este cel puțin la fel de misterioasă și fascinantă ca și natura lor. Sunt pisicile cu adevărat animale de deșert – și ce ar însemna asta pentru comportamentul lor? De fapt, pentru o lungă perioadă de timp nu a fost clar de unde provin strămoșii pisicilor noastre domestice. Până când o analiză genetică a scos la lumină misterul întunecat al evoluției pisicilor.
Întrebarea despre cum și când au evoluat felinele noastre domestice moderne din pisicile sălbatice nu a putut fi rezolvată în detaliu de către știință până de curând. Totuși, au existat de mult timp indicii – cum ar fi pisicile mumificate din Egiptul Antic.
Cu toate acestea, diferitele subspecii regionale de pisică sălbatică sunt atât de asemănătoare între ele, încât arborele genealogic exact al felinei a fost dificil de identificat.
Există, de exemplu, pisica sălbatică africană (Felis silvestris lybica), pisica de stepă (Felis silvestris ornata) și pisica sălbatică sud-africană (Felis silvestris cafra). Astfel, multă vreme s-a pus întrebarea de unde provin blănoasele de astăzi. Au fost pisicile la origine animale de deșert?
Un studiu realizat în 2007 a oferit un indiciu crucial cu privire la originea pisicilor domestice. O echipă internațională de oameni de știință a realizat o comparație genetică cuprinzătoare pentru a rezolva puzzle-ul evoluției pisicilor.
Rezultatul: strămoșii sălbatici ai tuturor pisicilor domestice au trăit în deșerturile din Orientul Mijlociu. Acolo, animalele s-au alăturat oamenilor în urmă cu mai bine de 9.000 de ani. Probabil pentru că micii prădători reușeau să prindă o mulțime de șoareci în hambarele acestora.
Analiza genetică a cercetătorilor a arătat că materialul genetic al pisicilor domestice din zilele noastre seamănă cel mai mult cu cel al pisicilor sălbatice din nordul Peninsulei Arabe.
Pisicile sălbatice care încă mai cutreieră deșerturile din Israel, Arabia Saudită și alte țări vecine sunt, prin urmare, cele mai apropiate rude ale pisicilor domestice. Deci este evident că pisicile au fost inițial animale de deșert.
© Joanna / stock.adobe.com
Faptul că strămoșii lor au fost nevoiți să se descurce într-un mediu arid este încă vizibil la pisicile domestice moderne. Cele mai multe pisici se tem de apă: doar câteva excepții, cum ar fi rasa Van Turcesc, se bucură de o baie răcoritoare.
În plus, pisicile beau, de obicei, foarte puțină apă. Acest lucru se datorează unui truc cu care natura a înzestrat pisica de deșert.
Cu ajutorul intestinelor și al rinichilor, felinele pot recupera o mulțime de apă, astfel încât nu mai sunt aproape deloc dependente de aportul de lichide. Prin urmare, urina lor este foarte concentrată, iar fecalele sunt tari și uscate.
O pisică adultă sănătoasă bea doar aproximativ 50 de mililitri de lichid pe kilogram de greutate corporală pe zi. Unele pisici sălbatice chiar își acoperă complet necesarul de lichide prin hrană, de exemplu, prin sângele prăzii lor. La fel ca acestea, multe pisici domestice preferă să sorbească hrana umedă cu mult sos în loc să meargă la bolul cu apă.
Deși pisicile, ca foste animale de deșert, nu au nevoie de multă apă pentru a supraviețui, bolul lor de apă ar trebui să fie mereu plin. Pentru că și un fost locuitor al deșertului trebuie protejat de deshidratare.
Dacă o pisică bea prea puțin, acest lucru poate pune presiune asupra rinichilor. În cele din urmă, rinichii trebuie să compenseze lipsa de lichide prin recuperarea unei cantități mai mari de apă. Acest lucru poate duce la insuficiență renală cronică, care poate fi fatală dacă nu este tratată. Nu degeaba rinichii sunt considerați punctul slab la nivel fizic al pisicii.
Există câteva trucuri pentru a încuraja felinele leneșe să bea apă. Unora le place să lingă robinetul care picură, altele preferă apa stătătoare din bălți și iazuri.
Se recomandă, de asemenea, hrană umedă cu mult sos sau jeleu, care poate fi diluată și cu apă. Mulți iubitori de pisici au avut și experiențe bune cu fântânile de băut.
În cele din urmă, un mic sfat: monitorizarea comportamentului de băut al pisicii tale poate fi utilă din mai multe motive. În acest fel, nu vei observa doar dacă bea prea puțină apă, ci și dacă începe brusc să bea multă.
Acest lucru poate fi și un indiciu al unei probleme renale (incipiente). Și pisicile cu diabet zaharat își vizitează neobișnuit de des bolul de apă. Uneori, pisicile diabetice beau și din vaze și stropitoare pentru a-și potoli setea.
„O viață fără un pug este posibilă, dar fără rost”, a spus odată Loriot. Sunt de acord fără îndoială și aș adăuga: „O viață fără un cal, o pisică sau un iepure de asemenea!” Inima îmi bate pentru toate animalele mari și mici și am marele noroc să pot scrie despre pasiunea mea ca autor independent. Prin articolele mele doresc să atrag atenția asupra bunăstării animalelor și să ofer sfaturi utile iubitorilor de animale.
E nevoie de încredere pentru a avea o relație armonioasă cu pisica ta. Dar cum poți construi o astfel de relație și cum arată felinele că au încredere în tine, mai ales că sunt niște animale independente și greu de înțeles? Aceste cinci semne îți vor spune dacă pisica are încredere în tine.
Datorită naturii sale misterioase, este greu să deslușești semnele că pisica te iubește. Însă există câteva moduri prin care poți observa că pisica iubește stăpânul. Pisica își arată dragostea într-un mod mai subtil decât câinii. Dar un iubitor de pisici poate să recunoască oricum semnele sale de afecțiune. Cu cât ai mai multă încredere în instinctele tale – așa cum pisica are într-ale ei – cu atât mai mult vei înțelege sentimentele pisicii tale.
Se spune că pisicile negre aduc ghinion. Mulți oameni resping felinele cu blana neagră din diverse motive chiar și astăzi din păcate – deși blănița de culoare închisă este la fel de adorabilă ca cea a felinelor cu blană albă sau „colorată”.
