Datorită dorinței voastre mari de a ajuta, putem sprijini mai mulți oameni dar și animale din Ucraina. Suntem copleșiți de numărul de zooPuncte donate. Cu sprijinul vostru generos, în luna martie am reușit să strângem aproape 100.000 de euro pentru organizații caritabile, adăposturi de animale și organizații umanitare din regiunea de graniță ucraineană.
Bunăstarea oamenilor, a animalelor și a planetei reprezintă o parte esențială a culturii noastre corporatiste. De aceea, în această perioadă grea, este foarte important pentru noi să ajutăm atât oamenii, cât și animalele afectate din Ucraina, așa că am dublat astfel donația de zooPuncte.
Cu aceștia putem sprijini mai multe animale și iubitori de animale care au nevoie urgentă de ajutor din cauza situației îngrozitoare din Ucraina.
❤️ Dorim să mulțumim tuturor celor care au ales să-și doneze zooPunctele în această perioadă dificilă! ❤️
Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite Germania (UNHCR) a lansat deja operațiuni extinse de ajutorare. Ajutoarele locale se concentrează în special pe asigurarea de cazare, provizii necesare și sprijin financiar. În măsura în care situația de securitate o permite, în Ucraina sunt distribuite pachete de ajutor de urgență. În plus, reprezentanții UNHCR lucrează pentru a se asigura că toți cei care au nevoie de protecție își pot exercita drepturile. UNHCR oferă sprijin și în țările vecine, pentru a putea ajuta refugiații în mod corespunzător. O atenție deosebită este acordată copiilor neînsoțiți, vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități.
Adesea, lucrurile materiale trebuie lăsate în urmă. Însă, aceasta nu se aplică și animalelor de companie, ele fac parte din familie și sunt luate de către părinții de animale în această călătorie grea. Organizațiile de protecție a animalelor din cele patru țări vecine cu Ucraina ajută la graniță cu hrană gratuită, boluri, cuști de transport și multe altele. De asemenea, oferă locuri de carantină dacă un animal nu are voie să intre în țară deocamdată.
Susținem în total cinci organizații - câte una în Polonia, Slovacia și Ungaria și două în România, fiecare primind o donație de 18.783,23 de euro.
În cadrul unui program de ajutor de urgență, la începutul lunii martie am reușit să livrăm numeroși paleți cu hrană pentru animale și alte bunuri necesare, precum cuști de transport, către organizațiile de ajutor din zonele de frontieră, care au fost predați direct celor afectați. Prin urmare, mulțumim organizațiilor de protecție a animalelor pentru angajamentul lor și pentru că fac lucruri incredibile la fața locului:
Jumătate din zooPunctele donate în martie 2022 internațional au fost colectate pentru ajutorul de urgență pentru Ucraina. zooplus a dublat acest număr de zooPuncte. Cealaltă jumătate din donații a mers către o asociație locală pentru protecția animalelor (În cazul României - către Asociația KittyLand din Bragadiru).
--------
În România, ajutăm 2 organizații importante care s-au implicat activ în criza din Ucraina, după cum urmează:
1. Asociația pentru protecția animalelor Casa lui Patrocle:
* Transport cu hrană și accesorii pentru animale, trimis la începutul războiului - 24.684,10 lei
* 50% din Donațiile cu zooPuncte din luna martie 2022 în România și dublate de către zooplus - 19.037,74 lei
* 50% din Donațiile cu zooPuncte din luna aprilie 2022 în România - 5.087,88 lei
* Sprijin din partea zooplus internațional (din Donațiile internaționale cu zooPuncte din luna martie 2022) - 92,943.17 lei
* 50% din Donațiile cu zooPuncte din luna aprilie 2022 colectate de zooplus Spania - 23.218,28 lei
2. Asociația pentru protecția animalelor Red Panda:
* Sprijin din partea zooplus internațional (din Donațiile internaționale cu zooPuncte din luna martie 2022) - 92,943.17 lei
Asociația Red Panda este și beneficiara a 10% (fără TVA) din prețul tuturor produselor zoolove vândute de zooplus România în perioada aprilie - iulie 2022.