Cuști pentru chinchilla
Cum ar trebui să arate cușca unei chinchille?
Dacă vă gândiți să cumpărați prima dumneavoastră chinchilla, trebuie să știți că aceste animăluțe au niște nevoi specifice, mai ales când vine vorba de cuști.
Chinchillele au nevoie de un cămin sigur, care să le ofere spațiu pentru joacă, explorare și odihnă. Alegerea unei cuști potrivite e una dintre cele mai importante decizii pentru proprietarul unui astfel de animăluț. În plus, o cușcă de chinchilla are nevoie de acesorii și jucării potrivite, pentru a-i oferi rozătoarei o căsuță primitoare și interesantă. Iată la ce să fiți atenți când pregătiți căminul chinchillei dumneavoastră:
- Alegeți o cușcă înaltă, cu loc suficient pentru cățărat
În mediul lor natural, chinchillele trăiau la altitudini mari, adesea în zone stâncoase, unde se puteau cățăra în voie. De aceea, o cușcă pentru chinchilla ar trebui să fie foarte înaltă, ele având nevoie de mai mult spațiu pe verticală decât pe orizontală. Pentru că chinchillele sunt atât de active, e bine să le cumpărați o cușcă de dimensiuni mari - cu cât mai mare, cu atât mai bine. Cuștile cu mai multe niveluri aduc un plus de distracție pentru animăluțul dumneavoastră.
- Atenție unde poziționați cușca chinchillei
Când vă gândiți unde să așezați căsuța, să luați în considerare faptul că aceste rozătoare sunt sensibile la curent, căldură și umiditate. Nu o așezați unde bate foarte puternic lumina soarelui, lângă surse de căldură puternice, în curent sau în locuri cu umiditate mare.
- Așternutul vă ajută să mențineți cușca de chinchilla curată
Cuștile pentru chinchilla trebuie să aibă un așternut moale, pe care să îl poată roade în siguranță. La zooplus găsiți un sortiment mare de așternuturi din lemn de molid sau brad, cânepă sau știuleți de porumb. Acestea au un efect absorbant și pot fi schimbate cam la 14 zile. Aruncați o privire peste secțiunea noastră specială de așternuturi și fân.
- Nu uitați de adăpătoare și boluri de mâncare
Unele cuști vin deja cu adăpători și boluri cu apă incluse. Dacă acestea lipsesc, e foarte important să le montați dumneavoastră, deoarece animăluțele au nevoie de acces permanent la apă. În cazul bolurilor pentru mâncare, fiți atent ca recipientul să nu se verse ușor.
- Ascunzișurile și roțile de exerciții vă mențin animăluțul ocupat și fericit
Ascunzișurile sunt accesorii îndrăgite de chinchille. La zooplus puteți găsi ascunzișuri precum tuneluri de fân, căsuțe de colț sau chiar hamacuri din iarbă, pe care se poate cățăra, ascunde și desigur, pe care le poate roade în voie. Nu uitați nici de o roată pentru exerciții, o bună metodă de a-și consuma energia în cușcă. Acestea sunt folosite, de obicei, în timpul nopții, deci aveți grijă să nu poziționați cușca pentru chinchilla undeva unde vă poate deranja când aveți nevoie de liniște. Iată gama noastră de accesorii pentru cuști.
- Chinchillele au nevoie de companie
Ar trebui să știți că aceste rozătoate sunt foarte sociabile și se simt foarte bine în grupuri. Așa că, dacă aveți posibilitatea, vă sugerăm să o țineți împreună cu alte chinchille, pentru a-i satisface nevoia de interacțiune. Însă asta înseamă că trebuie să alegeți o cușcă mai încăpătoare, care să ofere spațiu suficient pentru toții membrii micuței familii.